Există un sfânt pe care mii de bolnavi de cancer îl cheamă cu lacrimi și cu nădejde: Sfântul Nectarie din Eghina. Nu pentru că Biserica l-ar fi proclamat „patron al bolnavilor de cancer” printr-un act oficial, ci pentru că viața lui și mai ales moartea lui au vorbit de la sine. A murit pe 9 noiembrie 1920 într-un sanatoriu din Atena, înconjurat de suferinzi. Potrivit mărturiei celor de față, cămașa purtată pe trupul său neînsuflețit a fost pusă pe un bolnav paralizat — iar acela s-a ridicat vindecat. Acesta a fost ultimul semn al unui om care a trăit toată viața în slujba altora.
Un sfânt crescut în școala suferinței
Sfântul Nectarie (1846–1920) a cunoscut lepădarea, calomnia și sărăcia. Numit Mitropolit al Pentapolisului de către Patriarhia Alexandriei, a fost îndepărtat din această demnitate în urma unor bârfe nedrepte și a trăit ani îndelungați ca simplu profesor, fără casă proprie, fără recunoaștere. Tocmai de aceea, el înțelege suferința nu ca teolog din cărți, ci ca om care a gustat din paharul disprețului.
Suferința, ne spune Sfântul Apostol Pavel, „lucrează răbdare, răbdarea — ispitire, ispitirea — nădejde” (Rom. 5:3-4). Sfântul Nectarie a trăit această dinamică duhovnicească: nu a fugit de cruce, ci a purtat-o. De aceea, cei care poartă astăzi crucea bolii îl simt aproape — nu ca un personaj îndepărtat din calendar, ci ca un frate care a trecut prin același întuneric.
De ce bolnavii de cancer îl cheamă cu atâta îndrăzneală
Mărturiile despre vindecările săvârșite prin mijlocirea Sfântului Nectarie sunt nenumărate — atât în timpul vieții, cât și după adormirea sa. Printre cei vindecați s-au aflat oameni cu boli considerate fără leac de medicina timpului. Lângă racla sa de la Mânăstirea Sfânta Treime din Eghina, pelerinii lasă astăzi mulțumiri scrise pentru tumori oprite, operații reușite, remisii neașteptate.
Nu este superstiție, ci credință înrădăcinată în teologia ortodoxă a sfinților: ei sunt vii în Hristos, sunt mijlocitori înaintea tronului dumnezeiesc, iar rugăciunile noastre prin ei ajung la Cel Care poate toate. „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iac. 5:16). Sfântul Nectarie este dreptul pentru care boala nu a fost o pedeapsă, ci o școală.
Dacă nu știi cu ce cuvinte să îl rogi sau cum să îi adresezi o cerere, poți folosi ca punct de plecare rugăciunea pentru vindecarea de boală către Sfântul Nectarie — o formulă tradițională care adună credința Bisericii în cuvinte simple și curate.
Crucea bolii — cruce purtată împreună
Ortodoxia nu promite scăparea de suferință, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei. „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (In. 16:33). Sfântul Nectarie nu vindecă trupește pe toți cei care îl cheamă — nici un sfânt nu face aceasta după voia sa, ci după voia lui Dumnezeu. Dar el este prezent: în rugăciunea de dimineață rostită cu greu din patul de spital, în lacrimile familiei care veghează, în liniștea neașteptată care vine uneori în cele mai grele nopți.
Suferința nu este absurdă — are sens duhovnicesc adânc, chiar dacă nu îl vedem în ceasul durerii. Sfântul Nectarie, care a gustat din paharul disprețului și al bolii, ne însoțește pe acest drum.
Cum te rogi lui Sfântul Nectarie când boala este grea
- Aprinde o lumânare și cheamă-l pe numele lui: „Sfinte Nectarie, roagă-te lui Hristos pentru mine.”
- Citește sau ascultă Acatistul Sfântului Nectarie — în mânăstire sau acasă.
- Poartă cu credință o iconiță cu chipul lui.
- Cere rugăciunile unui preot — Sfântul Maslu este Taina Bisericii rânduită anume pentru cei bolnavi.
Cel mai important: nu te ruga o singură dată și nu aștepta neapărat un semn spectaculos. Rugăciunea stăruitoare, simplă, sinceră — aceasta este calea. Sfântul Nectarie a răspuns de-a lungul veacurilor la această chemare. Nu va fi surd nici față de tine.
