Era dimineața devreme, încă întuneric, când o femeie a luat cu ea miresme și a pornit spre un mormânt pecetluit. Nu știa că lumea se schimbase în noaptea aceea. Nu știa că va deveni prima ființă omenească care va auzi, din gura lui Hristos Însuși, vestea Învierii.
Sfânta Maria Magdalena nu apare mult în Evanghelii, dar în momentele cruciale este acolo: la Cruce, la îngropare, la Mormânt în zorii zilei celei dintâi a săptămânii. Este prezentă când prezența costa cel mai mult.
La picioarele Crucii, când ceilalți au fugit
Evangheliștii sunt sinceri în privința apostolilor: la arestarea lui Iisus, „toți L-au lăsat și au fugit” (Matei 26, 56). Petru L-a tăgăduit de trei ori. Doar Ioan a ajuns la locul răstignirii și el, după tradiție, cel mai tânăr dintre ei.
Femeile însă au rămas. Evanghelia de la Ioan menționează că la Cruce stăteau Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov și Salomeea. Stăteau, nu treceau pe acolo. Stăteau și priveau ceea ce era de neprivit: suferința Celui pe Care Îl iubeau.
Există ceva în această fidelitate care depășește curajul obișnuit. Nu e eroism cu sabie, nu e curajul care înfruntă mulțimea și câștigă. E curajul mai tăcut, mai greu: acela de a fi prezent în suferința celui drag, de a nu întoarce privirea, de a nu fugi.
Tradiția ortodoxă o cinstește pe Maria Magdalena împreună cu celelalte mironosițe, în Duminica a treia după Paști, ca pe niște femei care au arătat ce înseamnă dragostea când nu mai e nimic de câștigat. Veneau să ungă un mort, nu să primească o veste bună. Veneau să facă ultima slujire pe care o mai puteau face.
„Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”
Ioan 20 descrie cu o precizie aproape cinematografică dimineața Învierii. Maria Magdalena vine la mormânt, vede piatra dată la o parte, aleargă să anunțe, se întoarce și rămâne să plângă lângă mormântul gol. Doi îngeri îi vorbesc. Ea nu înțelege. Apoi se întoarce și îl vede pe un om pe care nu-l recunoaște. „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” Crede că e grădinarul. Îi cere să-i spună unde au pus trupul, ca să-l ia ea.
Și atunci El îi spune un singur cuvânt: „Mario!”
Există un comentariu patristic frumos care spune că ea L-a recunoscut după glasul cu care i-a rostit numele. Același glas care alungase demoni din ea (Luca 8, 2), același glas pe care îl știa. Un singur cuvânt și totul s-a schimbat.
Ea I-a răspuns: „Rabbuni!” — Învățătorule. Și imediat primește o misiune: „Du-te la frații Mei și le spune…” (Ioan 20, 17). Este trimisă să ducă vestea Învierii chiar apostolilor, care o așteptau închiși de frică undeva în Ierusalim.
De ce o numim „egală cu apostolii”
Titlul pe care Biserica Ortodoxă îl dă Sfintei Maria Magdalena nu este o laudă sentimentală. Are o logică teologică precisă. Cuvântul „apostol” înseamnă, la origine, „trimis”. Iar Maria Magdalena a fost, în sensul cel mai concret, trimisă de Hristos Însuși să ducă vestea Învierii celor Unsprezece. Ea a rostit prima proclamare pascală din istoria creștinismului.
Unii Părinți ai Bisericii au mers mai departe și au numit-o „apostolul apostolilor”, cea care a vestit apostolilor ceea ce ei aveau să vestească lumii. Este un loc unic în istoria mântuirii, recunoscut și apărat de tradiția ortodoxă de-a lungul veacurilor.
Ziua ei de prăznuire este 22 iulie. Dacă nu i-ați citit niciodată viața din sinaxar, e un bun moment să o faceți, mai ales dacă vă simțiți vreodată departe de Dumnezeu sau îndoiți în credință.
Ce rămâne pentru noi din povestea ei
Nu e nevoie să moralizăm prea mult o poveste atât de vie. Dar câteva lucruri rămân, ca niște întrebări bune de dus cu noi.
Prima privește fidelitatea în obscuritate. Maria Magdalena nu a știut că dimineața aceea urma să fie diferită de orice altă dimineață. A pornit la mormânt cu miresme și cu durere. Fidelitatea ei nu era condiționată de o promisiune de răsplată imediată. Era pur și simplu iubire care nu știa să facă altceva decât să rămână.
A doua privește felul în care ești găsit atunci când cauți sincer. Ea căuta un mort și a găsit un Viu. Nu căuta revelația, nu căuta miracolul. Și tocmai de aceea l-a primit. Există ceva în această răsturnare care seamănă cu felul în care funcționează harul în viețile noastre.
A treia, poate cea mai practică: nu trebuie să fii „marele sfânt” ca să fii trimis cu o veste bună. Maria Magdalena venea cu un trecut frământat. Nu era o figură impecabilă. Era o femeie iubită și vindecată, care a rămas credincioasă. Și tocmai ei i s-a încredințat cel mai mare anunț din istoria omenirii.
Uneori, asta e de ajuns.
Întrebări frecvente
De ce este Maria Magdalena numită „egală cu apostolii” în Ortodoxie?
Pentru că a fost trimisă de Hristos Însuși să ducă vestea Învierii apostolilor, îndeplinind rolul unui apostol — cel de trimis cu o misiune. Titlul reflectă locul ei unic în istoria mântuirii, nu o laudă sentimentală.
Când este sărbătorită Sfânta Maria Magdalena în calendarul ortodox?
Sfânta Maria Magdalena este prăznuită pe 22 iulie. De asemenea, mironosițele, femeile care au venit cu miresme la Mormânt, sunt cinstite în Duminica a treia după Paști, numită Duminica Mironosițelor.
Este Maria Magdalena aceeași persoană cu Maria din Betania sau cu femeia păcătoasă din Luca 7?
Nu, sunt persoane diferite. Ortodoxia a păstrat dintotdeauna distincțiile clare: Maria Magdalena este cea din Luca 8, 2 și din relatările Învierii; Maria din Betania este sora Martei și a lui Lazăr; femeia care a uns picioarele lui Iisus cu mir (Luca 7) nu este identificată cu niciuna dintre ele în tradiția ortodoxă.
