Vestea că cineva drag suferă de cancer schimbă totul într-o clipă. Nu există cuvinte care să acopere pe deplin spaima, durerea și neputința aceea. Dar credința ortodoxă nu promite că rugăciunea face boala să dispară ca prin farmec — promite ceva mai adânc și mai adevărat: că Dumnezeu nu lipsește din suferință, ci Se află tocmai acolo, în miezul ei, mai aproape decât putem înțelege.
Boala ca cruce, nu ca pedeapsă
Unul dintre gândurile care îl chinuiesc cel mai mult pe bolnav și pe familia lui este că diagnosticul sever ar fi un semn al pedepsei sau al lepădării de Dumnezeu. Sfânta Scriptură risipește această înșelăciune. Când ucenicii L-au întrebat pe Mântuitorul despre un orb din naștere — „Cine a greșit, acesta sau părinții lui?” — Hristos a răspuns limpede: „Nici el n-a greșit, nici părinții lui, ci ca să se arate lucrările lui Dumnezeu întru el” (In. 9:3).
Iov cel drept a purtat suferința fără vină și fără explicație. Apostolul Pavel a cerut de trei ori să i se ia „ghimpele din trup” și a primit un alt răspuns decât cel așteptat: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (2 Co. 12:9). Suferința grea, inclusiv cancerul, poate fi o cruce — nu un blestem. Iar crucea, în lumina Învierii, nu este niciodată cuvântul final.
Întrebarea „de ce îngăduie Dumnezeu atâta suferință?” este veche și legitimă. Ea se află la inima uneia dintre cele mai profunde nedumeriri ale credinței și merită un răspuns cinstit, nu consolări superficiale.
Rugăciune pentru cel bolnav de cancer
Iată o rugăciune pe care o poți rosti singur sau împreună cu familia, pentru cel aflat în suferință:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, caută cu milostivire spre robul Tău (numele) aflat în suferință grea. Tu, Cel Care ai vindecat pe slăbănog, pe orb și pe lepros cu un singur cuvânt al Tău, nu trece cu vederea durerea celui drag nouă. Dacă este voia Ta, tămăduiește-l de această boală și-i redă sănătatea. Iar dacă altfel ai rânduit pentru el, dă-i putere să poarte crucea aceasta, mângâie-i inima cu pacea Ta cea mai presus de înțelegere și fă ca suferința lui să nu fie zadarnică, ci spre dobândirea vieții veșnice. Binecuvintează pe cei care îl îngrijesc, pe medici și pe toți cei apropiați. Îndură-Te, Doamne, și nu ne lăsa fără nădejde. Amin.
Sfântul Nectarie — ocrotitorul celor bolnavi de cancer
Tradiția ortodoxă și mărturiile mulțimilor de credincioși îl arată pe Sfântul Nectarie din Eghina ca pe un grabnic-ajutător special al celor suferinzi de boli grele. El însuși a trăit în smerenie, nedreptățit de semenii săi, și știe din proprie experiență ce înseamnă suferința purtată cu răbdare. Rugăciunea către Sfântul Nectarie nu înlocuiește tratamentul medical, ci îl însoțește — credința ortodoxă nu opune harul lui Dumnezeu medicinei, ci le vede pe amândouă ca daruri ale aceluiași Creator.
Nădejdea — mai mult decât optimismul
Nădejdea creștină nu este același lucru cu optimismul că „totul va fi bine”. Ea se hrănește din Înviere — din certitudinea că moartea nu are ultimul cuvânt. Psalmistul strigă din adânc: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne” (Ps. 129:1) — și Dumnezeu aude tocmai strigătul acela, cel mai sincer dintre toate.
Fie că rostești această rugăciune pentru tine însuți, fie pentru un om drag, să știi că nu ești singur. Dumnezeu primește rugăciunea celui zdrobit la inimă (Ps. 50:17) — tocmai pentru că inima zdrobită nu mai are nimic de ascuns și nimic de pierdut în afară de El.
